Buy flagyl india
Buy flagyl india
Menirea principală a buy flagyl india acestui site este de a face cunoscută şi accesibilă o ramură ultramodernă şi în acelaşi timp antică a medicinii holistice, a terapiei integraliste.
Este ultramodernă pentru că, în această formă, a început să fie practicată doar din anii 90 ai secolului recent încheiat. Este antică deoarece aceleaşi principii au stat la baza vechii abordări terapeutice a părinţilor medicinii si farmacologiei. Medicina holistică, care este tot mai promovată în zilele noastre – şi asta datorită dumneavoastră, pacienţilor care şi-au dorit-o, au căutat-o şi au apelat la serviciile ei – nu datorită forurilor conducătoare – încearcă o recuperare treptată a viziunii integraliste a fiinţei umane, ca un tot alcătuit din materie, energie, conştiinţă, suflet şi spirit. În lumina noilor descoperiri ale fizicii se spune că întrega creaţie are o alcătuire triplă din: informaţie, energie şi materie, aceasta fiind şi ordinea cronologică în care cele trei se manifestă.
Pe de altă parte, concurenţa acerbă din ultima jumătate de secol dintre preparatele farmaceutice de sinteză, intens promovate de guverne şi de întreaga mass-medie, şi remediile naturale sau naturiste, care s-au menţinut pe piaţă doar datorită eficienţei lor – dă tot mai mult câştig de cauză ultimelor. Acestea vin din urmă şi recâştigă locul binemeritat pe care l-au avut de la facerea lumii.
Umanitatea a avut şansa de a beneficia de munca genială a câtorva minţi extraordinare (Sviatoslav Pavlovich Nesterov, Y.S.But , V.I.Nesterov, Bill Nelson, Kiran Schmidt, ş.a.) care, preluînd studiile altor oameni de ştiinţă de excepţie (a se vedea articolul Istoria cercetărilor şi celelalte articole despre biorezonanta) şi având viziunea oportunităţii de a buy flagyl india le combina cu tehnologia modernă, cu abordarea holistică a medicinii din vechime şi cu evidentul succes al remediilor naturiste (ceaiuri, pulberi din plante, extracte naturale, suplimente nutriţionale, remedii homeopate şi mai ales înseşi alimentele de origine naturală neprocesate) – au pus la punct metode de diagnostic şi trata ment care poartă nume diverse: medicina bio-informationala, biofeedback, medicina cuantica, biorezonanta, medicina energo-informationala, ş.a.
A doua menire a site-lui de faţă este de a furniza informaţii de valoare, sigure şi testate, acelor persoane care vor să trăiască o viaţă sănătoasă şi sunt pregătite să facă şi eforturi pentru acest deziderat. Toată lumea vrea să fie sănătoasă, dar foarte puţini sunt dispuşi să sacrifice măcar puţin din timpul, energia, plăcerile sau bugetul lor. Pentru cei care înţeleg că nimic durabil şi de valoare nu este de fapt gratis (şi nu ne referim doar la bani) acest site le va fi de un real folos. "Dacă nu eşti dispus sa faci schimbări în viaţa ta, nu poţi fi ajutat." spunea părintele medicinei, Hipocrate 460 – 377 î.Ch.
Mulţumim pe această cale tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestor geniale metode de investigaţie şi tratament şi exprimăm recunoştinţa noastră D-nei Conferenţiar Liana Mărginean pentru eforturile pe care le face şi entuziasmul exprimat în promovarea şi oficializarea biorezonantei în România!
Vă invităm să studiaţi şi restul articolelor postate aici şi să nu ţineţi această informaţie numai pentru dumneavoastră. Numai împreună, terapeuţi şi pacienţi, putem face ca ceea ce este de valoare să triumfe în România şi astfel să existe mai puţină suferinţă şi mai multă sănătate, armonie, conştiinţă şi umanism!


